gtag('config', 'AW-921548869'); Asociația Be You - Organizație non profit ce susține proiectele tinerilor și promovează sportul!

STOP, THINK AND MOVE ON. 7- 16 aprilie, Duzce, Turcia

Patrimoniul cultural, expresia tuturor valorilor, credințelor, cunoștințelor, obiceiurilor și tradițiilor are o însemnătate inestimabilă definind identitatea fiecărei națiuni din întreaga lume. Astfel, cunoașterea, respectarea, protejarea, preservarea și tranferarea moștenirii culturale generațiilor viitoare este o datorie ce revine tuturor, inclusiv tinerilor.

Când nu cunoaștem valorile,  cultura și obiceiurile ce definesc o națiune putem păși cu ușurință în cercul vicios al prejudecăților și stereotipurilor. De asemenea, riscul ca aceste prejudecăți și stereotipuri să se materializeze în discursul instigator la ură este foarte mare.

În acest context am prezentat proiectul nostru „The power of words” unde am evidențiat relația dintre lipsa cunoașterii unei culturi și apariția discursului instigator la ură, am prezentat momente din proiect și campania împotriva DIU. Și desigur, am avut alături de noi doi participanți din proiect care au relatat experiența lor celor prezenți.

În cursul mobilității au avut loc prezentări ale unor experți în patrimoniul cultural, săpături arheologice, demonstrații de teatru, vizite la situri și structuri istorice, interacțiuni cu localnicii punând accent pe moștenirea culturală și metode de conservare, schimburi de bune practici pentru protejarea patrimoniului cultural, prezentări situri UNESCO și obiecte de patrimoniu cultural.

Am vizitat Direcția Culturală, Direcția Culturală municipal Düzce și școala primară Kemerkasım.

Proiectul a îmbunătățit abilitățile și competențele de bază ale tinerilor în ceea ce privește conservarea, păstrarea și transferul patrimoniului cultural generațiilor viitoare.Tinerii și-au crescut gradul de conștientizare cu privire la importanța patrimoniului cultural, a istoriei și tradițiilor. Au învățat cum sunt descoperite artefacte istorice prin tehnicile de săpături arheologice, cum sunt înregistrate, cum se fac etapele de măsurare și evaluare, și cum se protejează patrimoniul cultural. Au aflat atitudinile și ideile oamenilor care trăiesc în orașul antic prin interviuri și observații, precum și dificultățile cu care se confruntă locuitorii. Ei au văzut cum structurile din lemn realizate în stilul arhitectural local contribuie la estetica urbană, la efectele condițiilor geografice asupra arhitecturii urbane și la modul în care culturile tradiționale formează arhitectura urbană. De asemenea, au fost informați despre modul în care cultura și credințele vieții reflectă elementele arhitecturale religioase.

Galerie foto

    gallery/30725564_1705492796182590_1162523702860972032_n

    Support Be You Association

     

    Donate directly to the account of the association Be You, CIF 35276581:

    RO38BTRLRONCRT0325795201 - Ron

    RO85BTRLEURCRT0325795201 - Euro

    OR

    Make up on 25 may 2018 2% forms if you are an employee, pfa, etc. - details HERE.

    OR

    Choose to get involved with us by sponsoring the Association Be You with 20% of the tax of the firm - details HERE.

    OR

    Via PayPal, quickly and securely with a credit card: