Social Therapy

Fiecare ființă umană se naște cu drepturi egale, cu dreptul de a face parte dintr-o comunitate și de a conviețui cu ceilalți indiferent de naționalitate, etnie, cultură, statut social, religie și vârstă. Cu toate acestea, contextul social, condițiile de trai dintr-o societate influențează interacțiunea cu cei din jur, mai ales dacă este vorba de probleme de sănătate, dizabilități, apartenența la un grup vulnerabil sau de oportunități reduse. În asemenea cazuri apar deseori situații de marginalizare, excludere, etichetare, prejudecăți și favorizează apariția discursului instigator la ură. Pentru a evita aceste lucruri, incluziunea socială este destinată combaterii excluziunii sociale și luptă pentru a asigura participarea activă a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății. Acesta a fost și unul dintre scopurile proiectului „Social Therapy”, care a pus accent pe incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și a tinerillor cu oportunități reduse.

Știm bine că aceste persoane devin cu ușurință victime ale discursului instigator la ură. Astfel, în cadrul mobilității am avut ocazia să prezentăm rezultatele proiectului „The power of words”, am vorbit despre metodele găsite de tinerii participanți pentru a combate acest fenomen și am împărtășit experiența din proiect.

ALBUM

https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/35123761_948721551995355_4168141069277462528_o

Susține Asociația Be You

Donează direct în contul asociației Be You, CIF 35276581:

RO38BTRLRONCRT0325795201- Ron

RO85BTRLEURCRT0325795201- Euro

SAU

Completează până pe 25 mai 2018 formularele 2% dacă ești salariat, pfa, etc. - detalii AICI.

SAU

Alege să te implici alături de noi sponsorizând Asociația Be You cu 20% din impozitul firmei - detalii AICI.

SAU

Prin PayPal, rapid și sigur cu cardul: